In prima zi, s-a smucit si nu ne-a lasat sa punem mana pe el. A doua zi , deja stia sa vina singur la geam, si invatase ca daca se urca pe pervaz si se izbeste in geam, primeste de mancare ! Asa a vazut el ca a facut ma'sa ...
In ultima vreme vine cu ceilalti doi frati, care stau sub geam, si il trimit pe el inaintas ... Iar el e curajos ...si prietenos. Acum ne lasa sa-l mangaiem, sa-i scarmanam blanita ....
E relaxat in geam, si asa sta pana cand termina de mancat ...
Mititelu' gaseste de cuviinta sa-si ascuta ghearele, la mine pe pervaz ...
Si se lupta sa-si scoata bobitele cazute intre geamuri ...
Mititelu' e insistent ...
Si ca un adevarat sef, din cand in cand, arunca un ochi afara, sa verifice daca fratii lui sunt in regula ...
Teribil sunt de prietenosi cu voi, cei mai mari imblanzitori de ratoni din blogosfera :)
ReplyDeletePe unul l-am domesticit ... celalat e pe jumatate ...
ReplyDeleteCred ca mare parte din disponibilitatea lor in ceea ce priveste interactiunea cu oamenii este predeterminata genetic...
ReplyDeleteAr fi foarte interesant sa faceti un experiment: sa imperecheati cei mai salbatici (si mai mari :) ) ratoni intre ei, si pe cei mai iubiciosi intre ei... Evitand consanguinizarea, desigur. In cate generatii credeti ca ar iesi Racoonzilla?! :)
Uite cum se impune un lider adevarat intr-o societate sanatoasa: nu numai ca e deschizator de drumuri siguri si avantajoase, dar are si grija de adeptii sai!