Saturday, July 7

Ceata lui Pitigoi


Noaptea tarziu, ma trezesc din somn niste miriituri : se certau doi ratoni, la mine sub geam ! Deschid geamul sa vad cine sunt impricinatii, si il vad pe Mofturosu' cum se strecoara prin parcare, pe sub masini .... cu coada intre picioare !
   Cine l-a pus pe fuga ?  Fetita ! Imediatce am deschis geamul, a sarit in casa si s-a servit din cutia cu bobite. Gifaia din greu : cred ca l-a alergat o buna bucata de vreme, pe Mofturos ...  Fetita era lesinata de foame ( inca alapteaza ).


                    Scot capul pe geam si ce vad ? Ceata lui Pitigoi ! Cinci puisori de ratoni !


                        Tu cine esti ?  Ne-ai furat-o pe mama ? Ce face mama la tine in casa ?


                                                        Aici pe la noi, e cam inghesuiala !




                                 Astia mici ma calca in picioare ! Mai bine incerc sa vin la tine in casa !

            Incep sa ma catar pe zid, da' greu tare : mai ales cand nu stii cum trebuie sate cateri  ...


                                                Aproape ca am ajuns ! Sunt happy ...


                                                 Am cazut ! Sunt trist si nu mai vreau sa ma catar !




                                      Frate'meu ma consoleaza  ...  E rau, sa fii mic si neputincios !


                         Nu-i asa ca ne mai dai bobite ?  Si ne-o dai si pe mami inapoi ?


             Saru'mana pentru masa ! Am lasat si in "farfurie" ...  Si acum suntem gata de plecare : in sir indian !
     

Tuesday, July 3

Prietenie intrerupta

Daca aveti impresia ca vrabiile sunt proaste ... va inselati ! Sunt mai destepte decat porumbeii !
Asta mica si fisneata, isi are cuibul in tavanul fals al unui mall : exact deasupra food-court-ului ! De cite ori ma duc in mall-ul ala, o vad zburind pe acolo . Zboara deasupra meselor si verifica toate firmiturile. Le ia la ochi din vreme, chiar inainte ca omul sa se ridice de la masa : sta si asteapta momentul potrivit, pe mesele alaturate ...


         Sta cocotata pe spatarul scaunului si scaneaza mesele din jur, poate poate zareste vreo firmitura !


                          Ghinion ! Aia doi, n-au nici o firmitura ! Ia sa ne uitam pe la alte mese ....



Am facut eforturi sa ma imprietenesc cu niste vrabii, insa le era frica sa vina sub geam : acolo erau deja porumbeii . Iar porumbeii sunt mari ...
    Vrabiilor, le aruncam paine in parcare, mult mai departe de geam. Dupa o vreme, si-au adus puii sa-i hraneasca. Puii nu se tem de nimic, nu stiu de capul lor : tocmai buni sa te imprietenesti cu ei ! Dupa alta vreme, vrabiile si-au dat seama ca degeaba patruleaza prin parcare, daca nu tipa sa le aud : nimeni nu le va hrani. Asa ca m-au dresat : de cate ori faceau tzip-tzip, eu dadeam fuga la geam, sa le hranesc !
    Dupa alta ceva vreme, vrabiile si-au dat seama ca porumbeii sunt mari si prosti : stau ca fraierii pe pervaz si asteapta sa-i hranesc : nu ma striga, nu tzipa . Asa ca au prins curaj si au venit si ele sub geam, chiar langa porumbei. Iar porumbeii n-au protestat ...

Dupa alta ceva vreme, vrabiile s-au prins ca de fapt, porumbeii sunt mult mai prosti decat credeau ele : daca stau pe gard si pandesc momentul cand arunc paine, pot fura bucatica, exact din fata porumbelului ! Care porumbel, nu protesteaza, nu le bate, nu le alearga .... Pur si simplu ramane cu buza umflata si asteapta sa pice din cer, alta bucatica de paine ...
   Am incercat sa ma imprietenesc cu puii de vrabie. Ei stateau pe gard si tzipau la mine sa ii hranesc, iar eu scoteam pe geam mana cu o bucata de paine, si ii indemnam sa seserveasca .Dupa cateva zile, au indraznit : un pui mai infipt, zbura in cercuri desupra mainii mele, insa nu avea curaj sa ia painea. Asa ca l-am ajutat : langa mina mea, pe pervaz am pus o bucatica de paine ( int imp ce tineam mana scoasa pe geam si il chemam ). Mititelul a venit si a luat bucata de pe pervaz : acum nu se mai teme de mina mea.
   
Dupa cateva zile ... a indraznit ! Ritualul e sa zboare in cercuri deasupra mainii mele, si cand crede el ca nu sunt pe faza, se repede si imi smulge bucativa din mana, si apoi fuge bucuros in parcarea din fata geamului . Deci suntem prieteni ! Exclus sa apar cu aparatul fotot la geam, ca fuge mincand pamantul. Mititelul e atat de rapid, ca nu l-as putea poza.
    Si apoi s-a intamplat : in fiecare dimineata la ora 5, vine stolul de vrabii si tzipa la geam in nestire. Dupa care pleaca. Peste 5 minute revin si tzipa din nou. Dupa care se cocoata pe stinghia geamului si se holbeaza in casa, nedumerite ca de ce nu ies sa le dau mancare ?
Iar Omul Meu nu mai poate dormi ... Asa ca a trebuit sa intrerupem prietenia : nu mai trebuie sa le dau mincare atunci cand tzipa lamine sa ies afara : ca sa nu se obisnuiasca asa . Drept urmare, vrabiile vin tot mai rar pe la mine. Puiul inca vine si zboara in cercuri ...
    Eu voiam sa-l conving sa se aseze la mine in palma si sa manance. Da' mai greu acum, ca ne intalnim mai rar si ni s-a intrerupt comunicarea ...