Locul din padure unde veneau toate animnalele padurii sa le hranesc si sa ne jucam, a inceput cu un tip care a pus citeva casute si se ducea in fiecare zi sa puna mincare in ele si sa se uite la pasarele. Apoi am aparut eu si l-am imprietenit cu animalele, am intercationat cu ele si ne-am jucat frumos pentru o vreme.
Cu timpul, au inceput sa vina si alti oameni care aduceau mincare si se bucurau de prietenii mei. Cita vreme cineva ducea zilnic mincare ( se ducea si de citeva ori pe zi ), lucrurile mergeau ca unse. Si apoi fotografii de wildlife au descoperit locul si au fost mai mult decit incintati sa vada animalele padurii stind la poza la casute.
Si mi-a facut filme si poze cind veneau pasarile in palma, cind soriceii imi sareau in buzunare si tanti care facea picnic la 5 metri mai incolo, cind a vazut cum circulau soriceii pe mine, s-a urcat in picioare pe masa si urla isteric. Normal ca am ris !
M-au filmat cind chemam prin semne marmotele si ele veneau la mine, mincam si ne jucam. What a surprise sa descopere ca animalele inteleg limbajul semnelor !
M-au filmat cind strigam ratonii sa se dea jos din pom ca le-am adus ceva bun, iar ei coborau iute-iute si veneau la mama !
M-au filmat cind stateam in iarba, marmota si ratonul mincau la picioarele mele, iar de jur imprejurul meu alergau si culegeau alune soriceii, ciocanitori, pitigoi si tot soiul de alte pasarele.si erau multi si alergau in jurul meu de se oprisera oamenii care treceau prin parcare si filmau. Cind mi-am terminat joaca si m-am ridicat in picioare, am intepenit cind am vazut ca se adunase lumea ca la circ ! Habar nu aveam ca erau acolo, ca eram mult prea ocupata sa ma joc cu aia mici.
Ii rugam mereu pe fotografi sa nu puna filmarile pe net, sa nu scrie locatia, pentru ca va navali gloata si o sa distruga tot. Da' de unde ! Eram peste tot pe Facebook, pe forumurile de fotografie, pe grupuri, pe pana mea, ca nici in ziua de azi nu am indraznt sa ma uit cum m-au filmat !
Si apoi au inceput sa navaleasca hoardele de psihopati, veniti sa se distreze pe socoteala animalelor sau sa le fugareasca cu ciinii si puradeii la fel de psihopati ca si puitorii lor. S-a stricat treaba,dar macar ma duceam si ii hraneam pe aia mici.
Pe scurt, casutele mele din padure devenisera cel mai faimos loc din Toronto nde puteai vedea toate animalele padurii. Raiul fotografilor ! La un moment dat venise o tanti , americanca stabilita in Costa Rica ce facea poze la pasari din intreaga lume, ca voia sa publice o carte, enciclopedie sau asa ceva. Si aia venise la casutele mele ! Cind am intrebat-o de unde stie de ele ... pai e faimos locul pe internet, in cercurile de fotografie si wildlife !
La scurt timp, primaria din Toronto a dat o lege, bylaw prin care interziceau tuturor sa hraneasca animalele salbatice. Si unde puteau face enforcement, decit la casutele mele, ca erau faimoase in oras ? ! Ne-au dat jos casutele alea solide, din lemn, pe car ele fixasem pe trunchiul copacilor si dadeau amenzi consistente oamenilor care puneau mincare. Veneam in teroare la casute, puneam mincare pe jos, unu' statea de sase, altul punea mincarea.
Daca eram mai multi, faceam zisd ca sa nu se poata vedea din parcare ca punem graunte pe jos. Vesnic ne uitam cu suspiciune la orice trecator, la orice pasina care parca , si acusi acusi asteptam sa sara inspectorul din boscheti cu carnetelul de amenzi in mina ! In top of this, veneau si hoardele de psihopati sa fugareasca animalele.
Nu mai aveam nici un strop de liniste cu animalele, iar cind ne intilneam la casute cu oamenii, mereu raportam zvonurile ; cind au fost vazuti ultima oara inspectorii, au uniforme, ne pindesc, cind au dat ultima amenda, etc ? La bylaw politia nu are atributii in enforcement, ci numai inspectorii primeriei. De fiecare data oamenii aduceau casute noi pe care le agatau in copaci, ca inspectorii le luau cu ei si le distrugeau. Nu puteau aia lua atitea casute cite aduceau oamenii !
Fuck that shit, nu ma mai duc ! Nu am mai mers trei ani la rind, nici eu si nici amicul meu cu care am ridicat locul asta. Pina azi ... Surpriza : casutele au izbindit ! M-am intilnit cu citiva oameni veniti sa hraneasca ratele si ne-au spus ca nu au mai vazut picior de inspector, nici nu mai stiau de cind !
.jpg)
Prima zi : cind m-am dat jos din masina o veverita neagra a venit la mine sa ma intrebe ce i-am adus ! Eu nu mai puteam de bucurie ca e veverita de-a mea care m-a recnoscut dupa 3 ani ! I-am dat alune, a venit si a mincat din palma ca si cind cei 3 ani nu au existat. Omul Meu, repede sa-mi explice ca nu are cum, nu traiesc atita si daca traiesc nu au tinere de minte. Ce vorbesti tu fratioare ? Tu nu simti cind un animal te recunoaste si e prietenul tau ?
I-am aratat veveritei ca ii pun alune in casute si imediat s-a dus sa manince.
I-am zis Omului Meu, mergi in padure in spatele casutelor si insemneaza-ti teritoriu, ca sa stie animalele padurii ca ne-am intors, sa duca vestea in padure ! Eh, si cind s-a intors era tot o fericire ca a iesit un soricel din vizuina si i s-a urcat pe pantof, s-a ridicat in doua labute si il intreba ce i-a adus bun ? L-a recunoscut soricelul ! Sigur-sigur l-a recunoscut, era prietenul lui din anii trecuti, daaa !
Ia sa ne uitam cine e nou, cine e vechi pe aici ... Ratele astea sunt generatie noua, dar sunt obisnuite cu oamenii de acum citiva ani de cind am imblinzit ratele. Te imprietenesti cu un animal, apoi el isi aduce puii si ii invata ca esti prietenul lor. Nici o treaba nu au ratele. Cum ne-au vazut, cum au venit fuguta-fuguta sa ne intrebe ce le-am adus !
Piine ? Mincati piine ?
Sigur ca mincam !
Au mincat si s-au culcat linga Omul Meu, linga scaun, sub scaun ...
A venit si un cardinal la buturuga unde stia el ca le puneam lor alune, ca astia sunt mai timizi.
M-am dus la buturuga, i-am pus graunte si alune dupa obicei si am asteptat sa se duca sa manince. Ei nah ! Credeti ca a mai apucat vreo graunta ? Pai s-au dus nebunele de rate, s-au calcat in picioare, s-au batut pe graunte ! Astea nu se satura niciodata !
Am si film !
Lasa ratele ca's nebune ! Vino la casuta unde ele nu ajung, ca iti pune mama alune !
M-am dus si am verificat casuta marmotei de sub mal ; era sigilata, semn ca s-a mutat ! Trist. M-am uitat dupa pasarele si am vazut ceva pasarele cu burtica verde, cel mai probabil Nuthatch care erau multi si speriati. Nici la casute nu indrazneau sa vina, ci stateau ascunsi prin copaci si ma pindeau. Astia sunt noi, nu ma cunosteau. Casutele erau pustii ...
In sfirsit, un pitigoi ! L-am chemat in palma... nimic. Dar era prieten de-al nostru, pentru ca s-a dus direct la alune si a mincat. Ceilalti pitigoi care erau generatie noua stateau si se uitau la el, ca nu se prinsesera ca alunele sunt de mincare ( eu eram singura care le ducea alune din alea grase si sarate )...
Am o singura ora la dispozitie fac inventarul prietenilor si sa le dau de veste ca m-am intors, asa ca o sa merg si in cealalta parte a padurii unde stiu ca marmotele avea doua vizuini . Ma duc sa verific daca si le-au sigilat sau am noroc ...
Marmotele, desi nu par, sunt niste fiinte emotional foarte sensibile si demne. Daca le-ai aratat disrespect, te-ai lins pe bot de prietenia lor. Iar cum eu am lipsit 3 ani si ele m-au asteptat sa le duc banane ...
La intrare in padure ma intimpina o casuta ! Exasperati ca nu puteau pune casute la copacii consacrati, au raspindit casute in toata padurea, ca doar nu's nebuni insoectorii sa ia la picior kilometri de hatisuri prin padure in cautare de casute !
Thank God, o vizuina e deschisa, semn ca marmotele sunt inca prin zona ! Le-am lasat banane, biscuiti si piine, sa stie ca m-am intors si le-am cautat . Am auzit un fosnet in spatele meu : Blue Jayul venise in picaj din pom sa ia o bucata de piine ! Asta locuieste aici si ori de cite ori veneam si aduceam mincare, el venea sa isi ia piine si alune. El si o veverita neagra si soricelul care are vizuina pe aici.
Ca veni vorba de veverita... uit-o ! In copacul in care isi are ea cuibul, se uita la mine ca puneam mincare in locul consacrat.
Soricelu' mi-a simtit mirosul si imediat s-a prezentat !
Soricelu', hai la mama ca ti-am adus bun de mincare !
Cind m-am intors la Omu' Meu, era ocupat sa desparta ratele, ca baietii se bateau ca chiorii si isi smulgeau penele de pe piept de nervi !
Apoi am auzit un sunet strident care a strabatut padurea si pe care il recunosteam, dar nu ne puteam aminti cine tipa asa. Intelegeam ca cineva ne-a recunoscut si a dat vestea in padure ca ne-am intors si am adus alune. Dar cine ? !!1 Abia cind l-am vazut tipind am inteles : Nuthatchul cu burtica alba ! Erau aia vechi, prietenii nostri care stiau ce's alea alune ...
Isi lua alune din casute si ducea pe creanga in care isi are cuibul, si le ascundea intr-o gaura. Au sapat in lenul ala pina si-au facut mai multe gaurele in care isi depoziteaza alunele si grauntele pentru iarna.
Singura problema e ca fix pe creanga aia, fix in gaurile alea isi depoziteaza alunele si pitigoii, si ciocanitoarea ! Unul incarca, altul descarca, noi cu spor muncim !
NEXT DAY :
Ma dau jos din masina ...
... casutele erau la locul lor. Semn bun !
Si o vad cum porneste de linga pom, schiopatind, rostogolindu-se pina la picioarele mele ! Shit !
Veverita avea doua taieturi in spatele piciorului, rani deschise dar superficiale insa o impiedicau sa mearga normal si nu se putea hrani. Cautase mincare pe jos, dar in urma ratelor nebune nu ramine fir de graunta sau ceva. Cine stie de cite zile nu mincase si s-a asezat la picioarele mele cerindu-mi ajutorul.
Veverita are pui dar nu are lapte ca nu se poate hrani. Cine stie de cite zile nu mincase ! S-a asezat linga mine si i-am dat sa manince/ O jumatate de ora a mincat incontinuu, in disperare !
Alta veverita ma urmarea din pom,oare ce-i fac veveritei ranite ?
Ii dau sa manince, ce credeai ca fac ? Cine stie de cind nu a mai mincat !
Pe urma au venit doua tute chiar linga mine, de s-a speriat veverita si s-a retras dupa buturuga. Le-am zis sa se indeparteze,le-am zis si de ce si mai aveam putin pina le ziceam de morti si de raniti. Noroc ca voiau sa vada ratele indeaproape si cum ratele aveau alta parere, a trebuit sa le ademeneasca cu graunte ca sa vina aproape de ele.
Am stat si ne-am gindir ce sa facem : in Canada, veterinarii nu au voie sa trateze animalele salbatice, sub nici un motiv si sub nici o forma. Exista un spital de animale salbatice, dar hey, e foarte scump sa trateze animalul, in special cind traiesti din donatii. O stiti pe aia cu internal injuries ? Eh !
Mai era varianta sa iau veverita acasa si sa o ingrijesc pina o sa poata merge mai bine si sa se poata hrani singura, dar sa nu uitam ca animalele salbatice odata captive, refuza sa se hraneasca si sa bea apa, in special ca stie ca are copilasi care o asteapta la cuib. Si apoi, daca o iau acasa la mine, cine ii hraneste copilasii ? Salvez o veverita si mor in scimb cine stie citi puisori fara mama.
Am decis sa lasam natura sa isi urmeze cursul. Veverita e bine hranita azi, o sa aiba lapte pentru pui pentru o vreme. Poate intre timp puii reusesc sa se descurce singuri daca mama moare.Sau poate veverita supravietuieste, ca rana e superficiala si se inchide singura, cum s-a intimplat acum citiva ani cu ratonul Ascultila. Ea oricum va veni la casute sa se hraneasca si ma duc si zilele urmatoare sa o hranesc. Poate imi simte mirosul si vine.
Dar s-a dus vestea in padure ca m-am intors si am alune, asa ca soriceii au iesit din vizuina si dadeau tircoale. Asta statea calare pe buturuga, i-am arncat alune in coaja, dar nu a avut nici o sansa in fata ratelor obraznice.
Alt soricel se uita cu jind si cu frica de rate...
Soricelu', hai la mama ! Hai ca ne cunoastem !
Hai ca vin in inspectie la pungi !
Hai soricelu'.vino sa maninci din mina ca in vremurile bune !
Bravo, Chitzi !
Si cineva ma spiona din pom !
Am vazut tot, asa sa stii !
Si eu !
Ce se intimpla acolo ? La ce va uitati ?
Am venit eu putin mai aproape ca sa vad mai bine, da' tu sa nu te apropii ca sunt nevricoasa si ma sperii !
Mai, nu intelegi sa stai departe de mine ? Las' ca in pom nu ma poti tu ajunge !
Acuma ca m-am pus la adapost, ia sa vad ce-i cu tine ! Ce ai cu mine ?
Du-te la ratele nebune ...
... altele s-au culcat de plictiseala... Du-te si lasa-ma in pace !
No comments:
Post a Comment