Tuesday, February 1

Gistele rotitoare

De data asta nu e asa frig afara : doar -12 C ! Acceptabil, asa ca mergem la padure :


Zilele trecute a fost ninsoarea aia mare si toata zapada au adunat-o pe marginea parcarii, in fata casutelor .


          Noroc ca inaintea noastra au fost altii si au facut carare !


                                    Ce ne-ai adus ?

              Pe mine nu ma intereseaza daca ne-ai adus ceva !


La casute zapada era foarte mare, pina la genunchi, insa cineva curatase citiva metri in jurul copacilor, ca sa aiba animalutele unde sa manince.

                                  Asa arata mai la margine :

                  In zapada erau o gramada de Cardinali ...

                         .... care sareau pe mormanele de zapada ...


                         ... N-aveau nici o treaba !

 De ce te uiti asa la mine ? Am sapat in zapada, normal ca am sapat  !

     Spune drept, ai ascuns ceva bun in zapada ? ! Unde, unde ? !


                                          Stiam eu !


                            Mai sunt ascunzatori pe undeva ? !

           Nu cred ca mai sunt, ca am cautat eu peste tot ...


                              Ma duc sa verific in casute ..

Jap-jap doua palme si pleaca de aici ! Niciodata doua veverite nu au loc una linga cealalta.

S-a dus la urmatoare acasuta, dar nu a gasit decit seminte. Cih !

S-a dus la urmatoarea casuta, poate-poate o lasa cealalta veverita sa manince si ea, c apusesem alune si pe casuta, si in casuta.

Nah, nici pomeneala  ! chiar daca e suficienta mincare pentru toata lumea, doua veverite nu pot minca din acelasi loc fara sa se lase cu paruiala. Macar a reusit sa fure o aluna ....


... si s-a dus mai incolo pe creanga, sa o manince linistita.

Si a fost liniste si armonie pina cind am vazut ca vine tiptil prin padure, Monstruletul !

 Venea ca un soldat in misiune, doi pasi dupa care se ascundea si facea safety check.

Primul lucru pe care l-a facut dupa ce a intrat in cutiuta, a fost safety check cu scanarea teritoriului de sub casute .

Totul parea in regula, asa ca putea minca linistit. Doar putea...


Minca si tiiriia amenintator la celelalte veverite, ca nu cumva sa indrazneasca vreuna sa se apropie, ca mai era o cutiuta libera chiar linga el. Toate casutele sunt numai ale lui si nu cumva sa indrazniti sa va apropiati ! Am zis !


Insa Monstruletii nu prea mai au credibilitate in fata celorlalte animale, de anul trecut de cind s-au prins veveritele ca numa' gura e de asta micu' si nu le mai este frica de ei.

   Doua veverite au incalcat consemnul si l-au infuriat pe Monstrulet ! Imediat a sarit sa le alunge, asa, pasiv agresiv, mai la intimidare, ca nu are curaj sa se bata cu ele...


Cum a plecat Monstruletul, cum s-a facut liniste si au inceput sa vina veveritele inapoi in casute !


Citiva Blue Jays pindeau momentul in care sa poata fura si ei o aluna ...

                                     Hai, mai ai mult ?!

                  Cardinalii la fel, pindeau si ei veveritele ...


---------


                             Agitatia era destul de mare ...

                          ... cu multe veverite si pe jos ...


                                         ... si pasarele ...


Venise si graurele ala smecher care facea economie de picioruse data trecuta ...


       ... si si-a adus si prietenii, ca astia circula in gasca !


                                 Venisera si turturelele ...


... si pe cind era veselia in top, deodata a incremenit totul ! Da' era ca in filmele alea S.F. cind vine extraterestrul cu baghet amagica si ingheata timpul si totul incremeneste in jurul lui ! Deci era ceva ireal !  Animalele incremenisera in pomi si pe sub casute, in locul in care se aflau. Nu misca nici una si nici una nu a incercat sa fuga !

Venise soimul si s-a proptit in virful unui copac de linga casute .

Atit de brusc s-a intimplat totul ca animalele pur si simplu nu au mai avut timp sa fuga ori sa se ascunda. Si stateau toate la vedere, nemiscate. au stat cam 5-6 minute. 

O ciocanitoare s-a lipit de creanga ...

 ... si s-a ascuns !

In pomul asta erau vreo 5-6 veverite incremenite, ca in virful pomului era soimul !


Stateau nemiscate, insa ast amica nu se putea abtine sa nu manince biscuitele, ca daca tot e sa moara, macar sa moara cu burta plina !

                  Alta veverita se facuse una cu creanga ...

Cardinalii sareau in ochi de rosii ce sunt, insa nu a miscat nici unul pret de 5-6 minute ...

Am facut si un film cu citiva maimutei care intepenisera de frica soimului.

Soimul si-a luat zborul fara sa fure nici un maimutel. Probabil era satul.

                                        Chiar a plecat ?

                  Tu ce zici mai, il mai vezi pe undeva ?


                                                  Nope !

                                           Nici eu !


Mi-am strins si eu jucariile si m-am dus la masina. Cind sa plecam, vad un cird de giste canadiene care incepusera sa zboare in cercuri in parcare. Pina m-am prins, pina am sapat prin sacose sa scot aparatul foto, pina, pina.... 


                       Da' ceva poze tot am prins ...

Zburau in cercuri in jurul parcarii... aproximativ 8-9 ture de parcare si au plecat odata cu noi ( au iesit cu noi din parcare si zburau deasupra masinii noastre ).




1 comment:

  1. Va dadeau onorul gastele! ❤️ Sau va atrageau atentia ca au venit si ele, sa le dati ceva seminte!

    Fantastica "intepenirea" vietatilor! Cum l-au simtit! Ma bucur tare ca a plecat ara sa vaneze!! (dar... asta fac ei, soimii, cum altfel sa traiasca?) Frumoase pasari!

    Ai prins la fix unul dintre grauri, inghitind o aluna!

    ReplyDelete